Durata proiectului
6 luni
SCOPUL PROIECTULUI
Propunerea de proiect vine din partea comunității formată din părinții, copiii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nicu Enea Bacău, dar și din partea altor cetățeni care locuiesc în cartier. Prin proiect propunem realizarea Parcului Șerbănești, primul spațiu public de recreere, petrecere a timpului liber și practicare a sportului de către locuitorii Cartierului Șerbănești. Locul implementării proiectului este Școala Gimnazială Nicu Enea Bacău, care dispune de o curte generoasă (aprox. 1,5 hectare de teren) și care va beneficia în mod direct de investiție, alături de toți locuitorii cartierului.
Spațiul nou creat va putea fi utilizat atât în cadrul orelor desfășurate la școală, cât și în afara orelor curs și în vacanțe. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de copiii cu vârste de la 0 la 18 ani (estimăm un număr de peste peste 1000 de copii) împreună cu familiile lor. Aceștia vor avea la o distanță care poate fi parcursă pe jos, în condiții de siguranță, acces la un parc și un teren de sport, facilități care în momentul de față lipsesc în totalitate.
Din punct de vedere tehnic propunerea de proiect vizează următoarele:
- Amenajarea unui teren de sport cu suprafață sintetică în incinta curții Școlii Gimnaziale Nicu Enea Bacău.
Investiția prevede construirea unui teren de sport cu suprafață sintetică de aproximativ 924 mp (42m x 22m = 924mp) în curtea școlii. Construirea unui teren de sport este extrem de necesară și urgentă cu atât mai mult cu cât actualul teren a fost demolat în luna aprilie 2023 în contextul demarării construcțiilor pentru viitoarea creșă. Ne dorim aceasta pentru ca elevii să poată desfășura orele de sport obligatorii în anul școlar viitor în condiții de siguranță, dar și pentru respectarea dreptului acestora la sănătate și mișcare în aer liber.
Terenul va fi echipat cu garduri înalte de 6m pentru oprirea mingii, porți pentru fotbal, coșuri pentru baschet și marcaj pentru handbal și baschet.
Categorie
Amenajare de spații verzi și locuri de joacă
JUSTIFICAREA PROIECTULUI
Cartierul Șerbănești este cel mai întins cartier din Municipiul Bacău, având o suprafață de 36.531 metri lungime a străzilor și un număr total de 58 de străzi. Conform Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bacău (SIDU), cartierul Șerbănești are și cea mai mai mare dinamică de dezvoltare din municipiu, în ultimii 20 de ani fiind create cele mai multe noi zone rezidențiale. Deși a cunoscut cea mai mare creștere, întreaga zonă a cartierului nu beneficiază însă de niciun spațiu de joacă, parc sau teren de sport accesibil locuitorilor. Astfel, miile de familii și copii din zonă nu se pot bucura de facilități elementare pentru un municipiu, iar copiii sunt practic privați de drepturi elementare, precum cele la timp liber sau sănătate. Mai mult, absența facilităților de bază din zonă duc la creșterea traficului dinspre cartier către zonele centrale în care se află aceste facilități, contribuind la creșterea aglomerației și poluării generale a orașului.
Odată cu începerea construcției creșei în ceastă primăvară, terenul de sport (oricum aflat într-o stare degradată) a fost complet demolat. Școala nu dispune nici de sală de sport. Astfel, în prezent, copiii Școlii Nicu Enea, alături de toți copiii din cartier, nu au unde desfășura orele de sport sau unde să practice fotbalul, baschetul sau alte sporturi în apropierea casei. În acest mod, proiectul este extrem de necesar și urgent pentru a asigura asigura copiilor dreptul la educație, timp liber și sănătate.
Data limita vot 31.05.2023
2023
1. Demararea implementării
2023
2. Proiectare
2023
3. Execuția lucrării
2023